Dreptul construcțiilor. Drept imobiliar

Dreptul construcțiilor și afacerilor imobiliare. Contracte Fidic

Avocații din cadrul Pelinari & Pelinari acordă clienților, persoane fizice sau juridice, de drept privat sau de drept public, asistență juridică în implementarea oricărui tip de contract de antrepriză de construire, încheiate pe baza condițiilor de contract Fidic sau NEC, ori a altor condiții standard de contract.

Dreptul construcțiilor și afacerilor imobiliare este unul dintre domeniile favorite de practică ale avocaților de la Pelinari și Pelinari.

Avem o experiență de peste zece ani în asistența juridică și reprezentarea clienților în implementarea unor proiecte majore de investiții în sectoarele apă-canal cu privire la extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în România, la nivel județean și național, și a edificării sistemelor de management integrat a deșeurilor, în cadrul programelor operaționale de mediu finanțate de Uniunea Europeană, atât în ce privește execuția lucrărilor cât și în ce privește asistența tehnică pentru managementul proiectelor și supervizarea lucrărilor de construire.

În implementarea acestor tipuri de proiecte sectoriale de mediu, avocați din cadrul Pelinari și Pelinari au acordat asistență juridică cu privire la executarea obligațiilor rezultate din peste șaptesprezece contracte de execuție de lucrări încheiate pe baza condițiilor de contract Fidic Cartea Galbenă și Fidic Cartea Roșie, ediția 1999.

Pe durata implementării contractelor am reprezentat clienți persoane juridice de drept public și privat, în numeroase litigii cu privire la modul în care au fost executate obligațiile contractuale, atât în fața instanțelor de drept comun, cât și în fața tribunalelor arbitrale.

De asemenea, am asistat clienții în procedurile de autorizare a construcțiilor civile și industriale, la constatarea stadiului lucrărilor executare sau, după caz, la efectuarea  recepțiilor parțiale sau integrale a lucrărilor, precum și la intabularea imobilelor.

Urbanism și autorizarea construcțiilor civile și industriale.

Serviciile pe care Pelinari & Pelinari le oferă în materie de urbanism și autorizarea construcțiilor civile și industriale includ:

  • consultanţă juridică pentru dezvoltarea proiectelor imobiliare (inclusiv pentru întocmirea şi depunerea documentaţiilor urbanistice, obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor solicitate de lege sau de autorităţile publice);
  • asistenţă şi reprezentare juridică în litigiile cu autorităţile administraţiei din domeniul Urbanism și autorizarea construcțiilor (litigii referitoare la acordarea unor avize și autorizații; litigii referitoare la contestarea planurilor și documentațiilor urbanistice;
  • litigii referitoare la contestarea actelor de autoritate emise în domeniu);
  • asistenţă şi reprezentare juridică în materie contravenţională (contestaţii amenzi aplicate de autorităţile adminstraţiei publice centrale şi locale în domeniul construcțiilor);
  • asistență și reprezentare juridică în litigiile referitoare la demolarea construcțiilor.

Title

Text